Bunul Dumnezeu crea profesori. Era in a sasea zi de munca peste program si stia ca avea o responsabilitate extraordinara, caci profesorii aveau sa influenteze sufletele pline de sensibilitate ale atator copilasi. Deodata aparu un inger si-I spuse:
“Iti ia mult timp sa-l duci la bun sfarsit pe acesta. “
“Da”, zise Dumnezeu, “dar ai citit ce specificatii tehnice are aceasta comanda?”
PROFESOR
…trebuie sa se ridice deasupra tuturor elevilor desi trebuie sa se puna la mintea lor
… trebuie sa fie capabil sa faca 180 de lucruri in acelasi timp care nu au nici o legatura cu obiectul pe care-l preda.
…sa traiasca cu cafea si resturi.
.. sa comunice elevilor cunostinte fundamentale pentru ei si in cele mai multe cazuri sa si aiba dreptate.
… sa-si gaseasca mai mult timp pentru altii decat pentru sine.
,,, sa aiba vesnic pe fata un zambet care poate rezista reducerilor de slariu, copiilor problema si parintilor ingrijorati
… sa continue sa-si faca meseria atunci cand parintii ii pun fiecare miscare la indoiala sic and altii nu il sustin.
… sa aiba 6 perechi de maini.
“Sase perechi de maini”, zise ingerul, “asta e imposibil. “
“Ei, bine”, zise Dumnezeu, “nu mainile sunt problema. Cel mai greu este cu cele trei perechi de ochi. ”
Ingerul IL privi neincrezator: “Trei perechi de ochi… la un model standard?”
Dumnezeu aproba din cap. “O pereche sa-l vada pe elev asa cum este el in realitate si nu cum l-au etichetat unii. Alta pereche este la spate pentru ca profesorul sa vada ceea ce nu e de vazut dar trebuie cunoscut. Ochii din fata sunt doar pentru ca sa vada cum actioneaza copilul, pentru ca mai apoi sa poata reflecta asupra acestuia astfel: “ Inteleg si cred in tine”, fara macar sa-i spuna copilului un cuvant.
“Doamne,” zise ingerul, acesta este un proiect foarte mare si cred ca ar trebui sa lucrezi maine la el. “
“ Nu pot”, zise Dumnezeu, “ caci sunt foarte aproape de a crea ceva foarte asemanator Mie. Am unul care vine la munca si cand este bolnav… are un loc special in inima lui pentru copiii care nu sunt ai lui…intelege toate framantarile prin care trec cei aflati in dificultate…niciodata nu-si ia de buni elevii… ”
Ingerul se uita cu atentie la modelul pe care-l crea Dumnezeu.
“Are inima prea blanda”, spuse ingerul.
“ Da”, zise Dumnezeu, “dar si dura.Nu-ti poti inchipui ce poate indura sau ce poate face acest profesor, daca e nevoie.”
“Poate sa gandeasca?”, intreba ingerul.
“Nu numai sa gandeasca, dar si sa faca rationamente si compromisuri.”
Ingerul se apropie sa se uite mai bine la model si-si trecu degetele peste obrazul acestuia.
“Ei, bine, Doamne”, spuse ingerul, ‘se pare ca ai facut o treaba buna, dar pe undeva pica. Ti-am spus eu ca ai pus prea multe in acest model. Nu poti sa-ti imaginezi ce stressai pus pe umerii acestui profesor.”
Dumnezeu se apropie si culese picatura de apa de pe obrazul profesorului. Picatura sclipea in soare.
“Nu curge nimic”, spuse El. “ Este o lacrima”.
“O lacrima? Ce este aceea? ”, intreba ingerul. “La ce foloseste o lacrima?”
“Dumnezeu raspunse dupa indelunga chibzuiala: “ Este pentru bucuria si mandria de a vedea cum un copil reuseste sa resolve si cea mai mica sarcina. Este pentru singuratatea copiilor carora le e greu sa se adapteze si pentru compasiunea fata de sentimentele parintilor lor. Vine din durerea de a nu putea sa ajunga la unii copii si dezamagirea pe care o simt acei copii. Vine adesea atunci cand profesorul a stat un an cu o clasa si trebuie sa-si ia ramas bun de la acei copii si sa fie gata sa intampine o noua clasa. “
“Doamne!”, zise ingerul. “Chestia cu lacrima e grozava… Esti un geniu!”
Dumnezeu ii arunca o privire grava:”N-am pus-o eu acolo. ”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu