Noi Suntem Piticii (muzica gradinita)

miercuri, 1 septembrie 2010

Este bine sa ne pedepsim copiii?

Este bine să ne pedepsim copiii?

Pentru a răspunde, cel mai potrivit este să începem analizând o altă întrebare:
Ce dorim să schimbăm la copil prin pedeapsă?
Uneori recurgi la pedeapsă pentru a elimina sau schimba un comportament sau o atitudine care ţi se par nepotrivite, deplasate, neconcordante cu propriul tău mod de a te raporta şi de a înţelege o situaţie anume. In aceste momente este bine să iţi aminteşti că un copil nu are încă posibilităţile tale de înţelegere a lumii, el raportându-se diferit de tine la tot ceea ce-l inconjoară.
De asemenea, este foarte important şi modul în care copilul învaţă atitudinile sau comportamentele potrivite diverselor situaţii. Dacă doriţi să accepte corecţia dv., atunci este mai bine să îi explicaţi ce a greşit, decât să îl pedepsiţi. Altfel, el va învăţa numai ce ar trebui să facă pentru a nu fi pedepsit, însă nu va fi convins că acela este modul cel mai potrivit de a se comporta. Studiile arată că, pe termen lung, pedepsele (ca şi recompensele de altfel) reduc dorinţa de a învăţa, de asculta sfatul adultului.

Ce puteţi face, în schimb?
In primul rând, copilul trebuie să fie convins că îi este ascultat punctul de vedere. Puteţi începe prin a-l întreba de ce a ales să se comporte aşa, ce l-a determinat să aleagă acele cuvinte etc. Va simţi că îl trataţi cu respect şi răbdare, învăţând că şi el trebuie să se raporteze la cei din jurul lui în acelaşi mod.
După ce vă asiguraţi că şi-a explicat/motivat punctul de vedere, puteţi trece la pasul urmator, spunându-i în cuvinte de ce nu sunteţi de acord cu atitudinea lui, unde consideraţi că a greşit. Incercaţi să exprimaţi o dezaprobare fermă a faptelor sale, fără să generalizaţi la întreaga lui fire/atitudine.(De exemplu ii veti spune: "Nu imi place ca ai facut dezordine in dormitor!', in loc de "Esti un dezordonat!" sau "Nu imi place ca ai vorbit urat, ca ai lovit! etc", in loc de "Esti un copil rau!"). Puteţi să-i spuneţi care sunt consecinţele faptei sau cuvintelor lui, explicându-i implicaţiile. (Daca lovesti copii, nu vei mai avea cu cine sa te joci!)  E bine ca explicaţiile să fie succinte. Copiii mici işi pot concentra atenţia pe durate foarte scurte de timp, astfel că motivele trebuie sa fie la fel de scurte.
In continuare, puteţi trece împreună la căutarea celor mai bune modalităţi de a face îmbunătăţiri/schimbări. Spuneţi copilului ce pretenţii aveţi. Alegeţi soluţiile cele mai simple şi utile. Dacă îi veţi oferi mai multe variante, el va putea alege singur ce i se potriveşte mai bine şi nu se va simţi forţat să adopte o atitudine impusă.
La final, copilul dumneavoastră va rămâne cu sentimentul că, în general, este un copil bun şi că, atunci când greseşte, poate gasi variante de rezolvare, iar dvs. i-le puteţi oferi. Acordaţi-i încredere!

Am postat acest articol pentru ca , de nenumarate ori, parintii mi-au cerut sfaturi pentru solutionarea "conflictelor" pe care le au acasa cu copiii. Eu cred ca fiecare parinte trebuie sa-si cunoasca copilul si singur va gasi laturile lui sensibile si parghiile necesare pentru o buna comunicare! Lasati-i impresia copilului ca face ce vrea el, ca dvs.nu interveniti in hotararile lui, ca este independent, asta isi doresc ei: sa fie supravegheati, dar de la departare!

Educatia in familie

Educatia in familie


Inainte de “a fi el insusi” copilul este un “altul” sau “altii”. Orice copil se construieste, se formeaza ca personalitate, ca OM dupa modelul oferit de imaginea celuilalt.
Orice sistem de educatie , ca act de formare a individului, incepe cu imitatia si se incheie cu identificarea unui model.
Imitatia si identificarea la copil se fac in raport cu “influentele” , intelegind prin acestea toate masurile cu caracter extern exercitate de parinti asupra copilului.
Orice educatie, ca proces de formare a copilului, trebuie sa inceapa si sa se desfasoare in cadrul grupului familial de origine al acestuia. Persoanele carora le revine sarcina formarii copilului sunt in primul rind parintii. In mod egal insa, prin prezenta lor in cadrul grupului familial, la formarea copilului vor mai contribui si bunicii, fratii mai mari, sau daca este cazul, alte rude apropiate ale copilului.
Rolurile principale, directe si responsabile de educatia copilului le au insa parintii acestuia. Dar, si in acest caz, rolul tatalui si al al mamei sunt diferentiate.

In cadrul grupului familial, barbatul, in calitatea sa de tata, simbolizeaza interdictia si forta sa disciplinara, imaginea autoritatii.
Pentru orice tata, copilul este in primul rind o afirmare a virilitatii sale, ca prezenta in familie. In cazul in care copilul este baiat, el va avea pentru tatal sau semnificatia simbolica a “continuitatii” acestuia. Se poate desprinde din aceasta ca, asa cum tatal reprezinta un simbol pentru copil, si copilul reprezinta un anumit simbol pentru tata. In cadrul relatiei “tata - copil’ exista un schimb psihologic reciproc.
Tatal este simbolul autoritatii care regleaza relatiile colective, asigura securitatea si increderea familiei. Prin aceasta, el devine “centrul de greutate” al familiei si modelul principal de referinta.
Modul cum tatal isi exercita rolurile sale difera in raport cu tipul de tata. In sensul acesta, se disting citeva tipuri de tata, dupa cum urmeaza:
· Tata agresiv, violent, autoritar, intolerant
· Tatal cald, prietenos
· Tatal anxios, depreviv, inchis, defetist
Devenit adult, in majoritatea cazurilor, copilul va imita la rindul sau modelul tatalui pe care l-a avut.

Mama reprezinta centrul experientelor copilului pe plan fiziologic, psihologic, afectiv si intelectual. Ea reprezinta sursa esentiala a intregii lui dezvoltari mentale, precum si sursa de stimuli emotionali - afectivi orientate catre acesta.
Pentru copil, mama reprezinta primul contact cu semenii. Relatia dintre mama si copil se realizeaza prin: voce, hrana, miros, miscare, sentimentul de securitate, satisfactie, joc.
Mama reprezinta pentru copil nu numai o sursa de stimuli pozitivi, cum este de dorit, ci si o sursa de frustrari si carente cu efect negativ. Se pare ca in sensul acesta mama in raport cu tatal, are un efect mult mai direct, mai important si imediat asupra dezvoltarii copilului. Efectele negative ale modelului matern se vor manifesta mai tirziu in comportamentul si atitudinile copilului, in modelul personalitaii acestuia, in special in sfera emotional-afectiva; acestea pot declansa aparitia unei largi game de boli la copil, pe plan somatic, psihic sau psihosomatic.
Se pot distinge urmatoarele tipuri de mama:
· Mama captiva, caracterizata prin egoism, arhaism al comportamentului afectiv, caracter imperios, vigilent;
· Mama abuziva, nu poate desprinde dragostea materna de propria ei persoana;
· Mama nesecurizata, cea care priveste copilul ca pe un mijloc si nu ca pe un scop;
· Mama intelectuala, caracterizata prin ordine, corectitudine, metoda, grija pentru echilibrul alimentar si igienic, acestea prelevind asupra aspectelor emotional- afective
· Mama copiilor infirmi, este hipergrijulie, scrupuloasa, agresiva uneori fata de infirm, caruia ii raneste uneori orgoliul inducindu-i un sentiment de inferiotitate.

Tatal si mama influienteaza copilul nu numai prin comportamentul lor individual, ci si prin natura relatiilor lor conjugale. Copilul va percepe relatiile conflictuale dintre parinti. Tulburarile din interiorul cuplului vor genera la rindul lor, in mod secundar, tulburari ale copilului. S-a observat ca trei sferturi dintre copii cu tulburari caracteriale si de comportament au parintii despartiti, iar in cazul copiilor asociali si agresivi se constata existenta la acestia a unor relatii familiale marcate de violenta si agresivitate ale parintilor unul impotriva celuilalt.
Din punct de vedere psihologic, copilul este si rezultatul naturii relatiilor dintre parintii sai.
Referindu-ne la virsta copilariei, putem spune cu certitudine ca gradinita impreuna cu familia si biserica reprezinta cei “trei stilpi” ai educatiei copilului, care ii modeleaza personalitatea, ii formeaza atitudini si conduite, ii creaza un anumit spirit.
In momentul cind ajunge la gradinita , copilul este putratorul experientelor sale familiale: emotii, relatii interumane, modele, conflicte.
Pe aceasta temelie cladita in familie incepem noi, in gradinita sa construim, dar va asiguram ca, de calitatea “fundatiei “, va depinde trainicia cladirii.



Bibliografie:

Enachescu, Constantin, Tratat de Psihanaliza si Psihoterapie, Editura Polirom 2007