ANXIETATEA DE SEPARARE
Mama m-a adus in acest loc pe care nu-l cunosc. Mi-a spus ca o sa-mi placa, o sa fie amuzant, dar nu sunt prea sigur de asta. Mama mi-a spus ca doamna de acolo este educatoarea mea. Cum o fi ea? Va fi draguta cu mine? Se va ocupa de mine? Cine sunt toti acesti copii pe care nu-i cunosc? N-am mai vazut niciodata atatia copii la un loc! Le va placea de mine? Mi-e frica! De fapt, nu sunt sigur ca imi place locul asta. Mama! Nu ma lasa aici! Mi-e asa de frica incat imi vine sa plang !” (Andrei, 3 ani)
Toate aceste reactii se ascund sub umbrela anxietatii de separare. Aceasta reprezinta teama resimtita de copil in momentul in care parintele paraseste mediul in care se afla copilul si se manifesta prin plans, tipete si neliniste. Anxietatea de separare este strans legata de tipul de atasament care s-a format intre tine si copilul tau. Hai sa vedem impreuna ce inseamna in primul rand atasamentul si apoi vorbim despre cauzele aparitiei anxietatii de separare.
Ce este atasamentul?
Copilul inca de la nastere are nevoie de protectie in fata unei lumi pe care nu o cunoaste. Adultul reprezinta sursa lui de siguranta. Mama este cea care il hraneste, il schimba, il mangaie si il protejeaza de eventuale pericole. Atasamentul inseamna a fi dispus sa cauti apropierea si contactul cu persoana in cauza, mai ales atunci cand mediul nu este sigur. Relatiile de familie lipsite de afectiune sau lipsa de comunicare a sentimentelor si emotiilor pot sa produca tulburari in dezvoltarea copilului. Cercetatorul american Ainsworth, impreuna cu colaboratorii sai, a descris trei modele de atasament:
1. atasamentul sigur: apare atunci cand copilul are incredere ca parintii vor fi disponibili, mereu acolo cand el va avea nevoie de ei. Asigurandu-l de prezenta ta mereu, copilul va avea curajul si motivatia de a infrunta lumea inconjuratoare si de a o explora. Este bine sa fii atent la semnalele pe care micutul tau ti le ofera, sa-i dai liniste si alinare, sa-l motivezi si sa-i redai increderea in el ori de cate ori are nevoie.
2. atasamentul anxios: copilul nu stie cu siguranta daca parintii vor fi disponibili de fiecare data cand va avea nevoie. Din cauza acestei incertitudini, copilul trece prin anxietatea sau teama de separare si tinde sa prefere doar mediul pe care il cunoaste deja, refuzand sa accepte schimbari. Anxietatea de separare apare in general atunci cand copilul este dus pentru prima data la gradinita; crizele de plans si tipetele se datoreaza tocmai faptului ca mediul este nou si nu este sigur ca va avea sprijinul si ajutorul parintilor. Parintii acestor copii cu atasament anxios sunt inconsecventi in ceea ce priveste atitudinea pe care o manifesta fata de micuti. Uneori pot sa le ofere ajutorul si sa le fie aproape, alteori insa, nu.
Cum poate fi ajutat un copil cu un atasament anxios?
Evita pedepsele, tipetele si bataile adresate copilului.
Incearca sa-i oferi stabilitate si predictibilitate.
Anunta-l atunci cand doresti sa-l duci intr-un loc nou sau cand schimbi ceva in mediul lui: fie ca vrei sa-l duci la gradinita, ca-l lasi in grija bunicilor dupa-amiaza sau pur si simplu ca vrei sa-i varuiesti camera.
3. atasamentul evitant apare atunci cand copilul nu are incredere ca poate sa-si aiba aproape parintii. El se asteapta la respingere din partea acestora si va incerca sa se descurce singur, fara ajutorul parintilor sau a celor din jur. Se lupta pentru a deveni independent emotional, fiind vorba despre o „maturizare inainte de termen”.
Copilul poate sa fie suparat, ingrijorat, nelinistit, sa devina furios, sa planga, iar uneori pare a fi disperat si chiar apatic. Atunci cand intra pentru prima data intr-un mediu nou, la gradinita sau la scoala, pot sa apara urmatoarele reactii:
refuzul verbal si chiar comportamental (nu mai vrea sa mearga la gradinita sau la scoala);
- modificari ale somnului: cosmaruri si chiar insomnie;
- palpitatii, transpiratii, ameteli, dureri de cap, dificultati de respiratie sau chiar senzatia de amortire a membrelor;
- pot sa apara tulburari digestive, dureri de stomac sau febra;
- in relatiile cu ceilalti poate sa nu se ataseze de nimeni din mediul nou si sa aiba frecvent temerea ca ceva rau i se va intampla lui sau parintilor care „l-au abandonat”.
Ce poti face pentru a-l ajuta?
- Incearca sa nu te furisezi atunci cand vrei sa pleci de acasa. Iesi din camera calma sau explica-i ca trebuie sa pleci pentru cateva minute.
- Lasa-l in grija unui alt membru de familie, explicandu-i copilului ca tu ai incredere in acea persoana ca va avea grija de el asa cum ai fi facut-o si tu.
- Incearca sa eviti miturile cu „bau-bau”, „vine balaurul si te ia daca nu esti cuminte”. Acestea il sperie pe copil si pot fi cauza anxietatii pe care o resimte.
Atunci cand a venit vremea sa mearga la gradinita sau la scoala, pregateste-l din timp. Explica-i ce anume inseamna acest mediu nou. Pe cine va intalni, ce va invata, povesteste-i despre cadrul didactic pe care-l va avea. Asigura-l ca el se va intoarce mereu acasa atunci cand programul lui se va incheia.
Investigheaza putin mediul in care l-ai introdus (este posibil ca refuzul de a merge la gradinita sa fie bazat pe motive concrete: de exemplu, un coleg care l-a suparat cu ceva).
De asemenea nu te ingrijora fara motiv. Pentru orice copil, schimbarea mediului reprezinta un moment dificil. De aceea, este posibil ca reactiile lui sa inceteze dupa cateva saptamani in care se acomodeaza.
sâmbătă, 4 septembrie 2010
miercuri, 1 septembrie 2010
Este bine sa ne pedepsim copiii?
Este bine să ne pedepsim copiii?
Pentru a răspunde, cel mai potrivit este să începem analizând o altă întrebare:
Ce dorim să schimbăm la copil prin pedeapsă?
Uneori recurgi la pedeapsă pentru a elimina sau schimba un comportament sau o atitudine care ţi se par nepotrivite, deplasate, neconcordante cu propriul tău mod de a te raporta şi de a înţelege o situaţie anume. In aceste momente este bine să iţi aminteşti că un copil nu are încă posibilităţile tale de înţelegere a lumii, el raportându-se diferit de tine la tot ceea ce-l inconjoară.
De asemenea, este foarte important şi modul în care copilul învaţă atitudinile sau comportamentele potrivite diverselor situaţii. Dacă doriţi să accepte corecţia dv., atunci este mai bine să îi explicaţi ce a greşit, decât să îl pedepsiţi. Altfel, el va învăţa numai ce ar trebui să facă pentru a nu fi pedepsit, însă nu va fi convins că acela este modul cel mai potrivit de a se comporta. Studiile arată că, pe termen lung, pedepsele (ca şi recompensele de altfel) reduc dorinţa de a învăţa, de asculta sfatul adultului.
Ce puteţi face, în schimb?
In primul rând, copilul trebuie să fie convins că îi este ascultat punctul de vedere. Puteţi începe prin a-l întreba de ce a ales să se comporte aşa, ce l-a determinat să aleagă acele cuvinte etc. Va simţi că îl trataţi cu respect şi răbdare, învăţând că şi el trebuie să se raporteze la cei din jurul lui în acelaşi mod.
După ce vă asiguraţi că şi-a explicat/motivat punctul de vedere, puteţi trece la pasul urmator, spunându-i în cuvinte de ce nu sunteţi de acord cu atitudinea lui, unde consideraţi că a greşit. Incercaţi să exprimaţi o dezaprobare fermă a faptelor sale, fără să generalizaţi la întreaga lui fire/atitudine.(De exemplu ii veti spune: "Nu imi place ca ai facut dezordine in dormitor!', in loc de "Esti un dezordonat!" sau "Nu imi place ca ai vorbit urat, ca ai lovit! etc", in loc de "Esti un copil rau!"). Puteţi să-i spuneţi care sunt consecinţele faptei sau cuvintelor lui, explicându-i implicaţiile. (Daca lovesti copii, nu vei mai avea cu cine sa te joci!) E bine ca explicaţiile să fie succinte. Copiii mici işi pot concentra atenţia pe durate foarte scurte de timp, astfel că motivele trebuie sa fie la fel de scurte.
In continuare, puteţi trece împreună la căutarea celor mai bune modalităţi de a face îmbunătăţiri/schimbări. Spuneţi copilului ce pretenţii aveţi. Alegeţi soluţiile cele mai simple şi utile. Dacă îi veţi oferi mai multe variante, el va putea alege singur ce i se potriveşte mai bine şi nu se va simţi forţat să adopte o atitudine impusă.
La final, copilul dumneavoastră va rămâne cu sentimentul că, în general, este un copil bun şi că, atunci când greseşte, poate gasi variante de rezolvare, iar dvs. i-le puteţi oferi. Acordaţi-i încredere!
Am postat acest articol pentru ca , de nenumarate ori, parintii mi-au cerut sfaturi pentru solutionarea "conflictelor" pe care le au acasa cu copiii. Eu cred ca fiecare parinte trebuie sa-si cunoasca copilul si singur va gasi laturile lui sensibile si parghiile necesare pentru o buna comunicare! Lasati-i impresia copilului ca face ce vrea el, ca dvs.nu interveniti in hotararile lui, ca este independent, asta isi doresc ei: sa fie supravegheati, dar de la departare!
Pentru a răspunde, cel mai potrivit este să începem analizând o altă întrebare:
Ce dorim să schimbăm la copil prin pedeapsă?
Uneori recurgi la pedeapsă pentru a elimina sau schimba un comportament sau o atitudine care ţi se par nepotrivite, deplasate, neconcordante cu propriul tău mod de a te raporta şi de a înţelege o situaţie anume. In aceste momente este bine să iţi aminteşti că un copil nu are încă posibilităţile tale de înţelegere a lumii, el raportându-se diferit de tine la tot ceea ce-l inconjoară.
De asemenea, este foarte important şi modul în care copilul învaţă atitudinile sau comportamentele potrivite diverselor situaţii. Dacă doriţi să accepte corecţia dv., atunci este mai bine să îi explicaţi ce a greşit, decât să îl pedepsiţi. Altfel, el va învăţa numai ce ar trebui să facă pentru a nu fi pedepsit, însă nu va fi convins că acela este modul cel mai potrivit de a se comporta. Studiile arată că, pe termen lung, pedepsele (ca şi recompensele de altfel) reduc dorinţa de a învăţa, de asculta sfatul adultului.
Ce puteţi face, în schimb?
In primul rând, copilul trebuie să fie convins că îi este ascultat punctul de vedere. Puteţi începe prin a-l întreba de ce a ales să se comporte aşa, ce l-a determinat să aleagă acele cuvinte etc. Va simţi că îl trataţi cu respect şi răbdare, învăţând că şi el trebuie să se raporteze la cei din jurul lui în acelaşi mod.
După ce vă asiguraţi că şi-a explicat/motivat punctul de vedere, puteţi trece la pasul urmator, spunându-i în cuvinte de ce nu sunteţi de acord cu atitudinea lui, unde consideraţi că a greşit. Incercaţi să exprimaţi o dezaprobare fermă a faptelor sale, fără să generalizaţi la întreaga lui fire/atitudine.(De exemplu ii veti spune: "Nu imi place ca ai facut dezordine in dormitor!', in loc de "Esti un dezordonat!" sau "Nu imi place ca ai vorbit urat, ca ai lovit! etc", in loc de "Esti un copil rau!"). Puteţi să-i spuneţi care sunt consecinţele faptei sau cuvintelor lui, explicându-i implicaţiile. (Daca lovesti copii, nu vei mai avea cu cine sa te joci!) E bine ca explicaţiile să fie succinte. Copiii mici işi pot concentra atenţia pe durate foarte scurte de timp, astfel că motivele trebuie sa fie la fel de scurte.
In continuare, puteţi trece împreună la căutarea celor mai bune modalităţi de a face îmbunătăţiri/schimbări. Spuneţi copilului ce pretenţii aveţi. Alegeţi soluţiile cele mai simple şi utile. Dacă îi veţi oferi mai multe variante, el va putea alege singur ce i se potriveşte mai bine şi nu se va simţi forţat să adopte o atitudine impusă.
La final, copilul dumneavoastră va rămâne cu sentimentul că, în general, este un copil bun şi că, atunci când greseşte, poate gasi variante de rezolvare, iar dvs. i-le puteţi oferi. Acordaţi-i încredere!
Am postat acest articol pentru ca , de nenumarate ori, parintii mi-au cerut sfaturi pentru solutionarea "conflictelor" pe care le au acasa cu copiii. Eu cred ca fiecare parinte trebuie sa-si cunoasca copilul si singur va gasi laturile lui sensibile si parghiile necesare pentru o buna comunicare! Lasati-i impresia copilului ca face ce vrea el, ca dvs.nu interveniti in hotararile lui, ca este independent, asta isi doresc ei: sa fie supravegheati, dar de la departare!
Educatia in familie
Educatia in familie
Inainte de “a fi el insusi” copilul este un “altul” sau “altii”. Orice copil se construieste, se formeaza ca personalitate, ca OM dupa modelul oferit de imaginea celuilalt.
Orice sistem de educatie , ca act de formare a individului, incepe cu imitatia si se incheie cu identificarea unui model.
Imitatia si identificarea la copil se fac in raport cu “influentele” , intelegind prin acestea toate masurile cu caracter extern exercitate de parinti asupra copilului.
Orice educatie, ca proces de formare a copilului, trebuie sa inceapa si sa se desfasoare in cadrul grupului familial de origine al acestuia. Persoanele carora le revine sarcina formarii copilului sunt in primul rind parintii. In mod egal insa, prin prezenta lor in cadrul grupului familial, la formarea copilului vor mai contribui si bunicii, fratii mai mari, sau daca este cazul, alte rude apropiate ale copilului.
Rolurile principale, directe si responsabile de educatia copilului le au insa parintii acestuia. Dar, si in acest caz, rolul tatalui si al al mamei sunt diferentiate.
In cadrul grupului familial, barbatul, in calitatea sa de tata, simbolizeaza interdictia si forta sa disciplinara, imaginea autoritatii.
Pentru orice tata, copilul este in primul rind o afirmare a virilitatii sale, ca prezenta in familie. In cazul in care copilul este baiat, el va avea pentru tatal sau semnificatia simbolica a “continuitatii” acestuia. Se poate desprinde din aceasta ca, asa cum tatal reprezinta un simbol pentru copil, si copilul reprezinta un anumit simbol pentru tata. In cadrul relatiei “tata - copil’ exista un schimb psihologic reciproc.
Tatal este simbolul autoritatii care regleaza relatiile colective, asigura securitatea si increderea familiei. Prin aceasta, el devine “centrul de greutate” al familiei si modelul principal de referinta.
Modul cum tatal isi exercita rolurile sale difera in raport cu tipul de tata. In sensul acesta, se disting citeva tipuri de tata, dupa cum urmeaza:
· Tata agresiv, violent, autoritar, intolerant
· Tatal cald, prietenos
· Tatal anxios, depreviv, inchis, defetist
Devenit adult, in majoritatea cazurilor, copilul va imita la rindul sau modelul tatalui pe care l-a avut.
Mama reprezinta centrul experientelor copilului pe plan fiziologic, psihologic, afectiv si intelectual. Ea reprezinta sursa esentiala a intregii lui dezvoltari mentale, precum si sursa de stimuli emotionali - afectivi orientate catre acesta.
Pentru copil, mama reprezinta primul contact cu semenii. Relatia dintre mama si copil se realizeaza prin: voce, hrana, miros, miscare, sentimentul de securitate, satisfactie, joc.
Mama reprezinta pentru copil nu numai o sursa de stimuli pozitivi, cum este de dorit, ci si o sursa de frustrari si carente cu efect negativ. Se pare ca in sensul acesta mama in raport cu tatal, are un efect mult mai direct, mai important si imediat asupra dezvoltarii copilului. Efectele negative ale modelului matern se vor manifesta mai tirziu in comportamentul si atitudinile copilului, in modelul personalitaii acestuia, in special in sfera emotional-afectiva; acestea pot declansa aparitia unei largi game de boli la copil, pe plan somatic, psihic sau psihosomatic.
Se pot distinge urmatoarele tipuri de mama:
· Mama captiva, caracterizata prin egoism, arhaism al comportamentului afectiv, caracter imperios, vigilent;
· Mama abuziva, nu poate desprinde dragostea materna de propria ei persoana;
· Mama nesecurizata, cea care priveste copilul ca pe un mijloc si nu ca pe un scop;
· Mama intelectuala, caracterizata prin ordine, corectitudine, metoda, grija pentru echilibrul alimentar si igienic, acestea prelevind asupra aspectelor emotional- afective
· Mama copiilor infirmi, este hipergrijulie, scrupuloasa, agresiva uneori fata de infirm, caruia ii raneste uneori orgoliul inducindu-i un sentiment de inferiotitate.
Tatal si mama influienteaza copilul nu numai prin comportamentul lor individual, ci si prin natura relatiilor lor conjugale. Copilul va percepe relatiile conflictuale dintre parinti. Tulburarile din interiorul cuplului vor genera la rindul lor, in mod secundar, tulburari ale copilului. S-a observat ca trei sferturi dintre copii cu tulburari caracteriale si de comportament au parintii despartiti, iar in cazul copiilor asociali si agresivi se constata existenta la acestia a unor relatii familiale marcate de violenta si agresivitate ale parintilor unul impotriva celuilalt.
Din punct de vedere psihologic, copilul este si rezultatul naturii relatiilor dintre parintii sai.
Referindu-ne la virsta copilariei, putem spune cu certitudine ca gradinita impreuna cu familia si biserica reprezinta cei “trei stilpi” ai educatiei copilului, care ii modeleaza personalitatea, ii formeaza atitudini si conduite, ii creaza un anumit spirit.
In momentul cind ajunge la gradinita , copilul este putratorul experientelor sale familiale: emotii, relatii interumane, modele, conflicte.
Pe aceasta temelie cladita in familie incepem noi, in gradinita sa construim, dar va asiguram ca, de calitatea “fundatiei “, va depinde trainicia cladirii.
Bibliografie:
Enachescu, Constantin, Tratat de Psihanaliza si Psihoterapie, Editura Polirom 2007
Inainte de “a fi el insusi” copilul este un “altul” sau “altii”. Orice copil se construieste, se formeaza ca personalitate, ca OM dupa modelul oferit de imaginea celuilalt.
Orice sistem de educatie , ca act de formare a individului, incepe cu imitatia si se incheie cu identificarea unui model.
Imitatia si identificarea la copil se fac in raport cu “influentele” , intelegind prin acestea toate masurile cu caracter extern exercitate de parinti asupra copilului.
Orice educatie, ca proces de formare a copilului, trebuie sa inceapa si sa se desfasoare in cadrul grupului familial de origine al acestuia. Persoanele carora le revine sarcina formarii copilului sunt in primul rind parintii. In mod egal insa, prin prezenta lor in cadrul grupului familial, la formarea copilului vor mai contribui si bunicii, fratii mai mari, sau daca este cazul, alte rude apropiate ale copilului.
Rolurile principale, directe si responsabile de educatia copilului le au insa parintii acestuia. Dar, si in acest caz, rolul tatalui si al al mamei sunt diferentiate.
In cadrul grupului familial, barbatul, in calitatea sa de tata, simbolizeaza interdictia si forta sa disciplinara, imaginea autoritatii.
Pentru orice tata, copilul este in primul rind o afirmare a virilitatii sale, ca prezenta in familie. In cazul in care copilul este baiat, el va avea pentru tatal sau semnificatia simbolica a “continuitatii” acestuia. Se poate desprinde din aceasta ca, asa cum tatal reprezinta un simbol pentru copil, si copilul reprezinta un anumit simbol pentru tata. In cadrul relatiei “tata - copil’ exista un schimb psihologic reciproc.
Tatal este simbolul autoritatii care regleaza relatiile colective, asigura securitatea si increderea familiei. Prin aceasta, el devine “centrul de greutate” al familiei si modelul principal de referinta.
Modul cum tatal isi exercita rolurile sale difera in raport cu tipul de tata. In sensul acesta, se disting citeva tipuri de tata, dupa cum urmeaza:
· Tata agresiv, violent, autoritar, intolerant
· Tatal cald, prietenos
· Tatal anxios, depreviv, inchis, defetist
Devenit adult, in majoritatea cazurilor, copilul va imita la rindul sau modelul tatalui pe care l-a avut.
Mama reprezinta centrul experientelor copilului pe plan fiziologic, psihologic, afectiv si intelectual. Ea reprezinta sursa esentiala a intregii lui dezvoltari mentale, precum si sursa de stimuli emotionali - afectivi orientate catre acesta.
Pentru copil, mama reprezinta primul contact cu semenii. Relatia dintre mama si copil se realizeaza prin: voce, hrana, miros, miscare, sentimentul de securitate, satisfactie, joc.
Mama reprezinta pentru copil nu numai o sursa de stimuli pozitivi, cum este de dorit, ci si o sursa de frustrari si carente cu efect negativ. Se pare ca in sensul acesta mama in raport cu tatal, are un efect mult mai direct, mai important si imediat asupra dezvoltarii copilului. Efectele negative ale modelului matern se vor manifesta mai tirziu in comportamentul si atitudinile copilului, in modelul personalitaii acestuia, in special in sfera emotional-afectiva; acestea pot declansa aparitia unei largi game de boli la copil, pe plan somatic, psihic sau psihosomatic.
Se pot distinge urmatoarele tipuri de mama:
· Mama captiva, caracterizata prin egoism, arhaism al comportamentului afectiv, caracter imperios, vigilent;
· Mama abuziva, nu poate desprinde dragostea materna de propria ei persoana;
· Mama nesecurizata, cea care priveste copilul ca pe un mijloc si nu ca pe un scop;
· Mama intelectuala, caracterizata prin ordine, corectitudine, metoda, grija pentru echilibrul alimentar si igienic, acestea prelevind asupra aspectelor emotional- afective
· Mama copiilor infirmi, este hipergrijulie, scrupuloasa, agresiva uneori fata de infirm, caruia ii raneste uneori orgoliul inducindu-i un sentiment de inferiotitate.
Tatal si mama influienteaza copilul nu numai prin comportamentul lor individual, ci si prin natura relatiilor lor conjugale. Copilul va percepe relatiile conflictuale dintre parinti. Tulburarile din interiorul cuplului vor genera la rindul lor, in mod secundar, tulburari ale copilului. S-a observat ca trei sferturi dintre copii cu tulburari caracteriale si de comportament au parintii despartiti, iar in cazul copiilor asociali si agresivi se constata existenta la acestia a unor relatii familiale marcate de violenta si agresivitate ale parintilor unul impotriva celuilalt.
Din punct de vedere psihologic, copilul este si rezultatul naturii relatiilor dintre parintii sai.
Referindu-ne la virsta copilariei, putem spune cu certitudine ca gradinita impreuna cu familia si biserica reprezinta cei “trei stilpi” ai educatiei copilului, care ii modeleaza personalitatea, ii formeaza atitudini si conduite, ii creaza un anumit spirit.
In momentul cind ajunge la gradinita , copilul este putratorul experientelor sale familiale: emotii, relatii interumane, modele, conflicte.
Pe aceasta temelie cladita in familie incepem noi, in gradinita sa construim, dar va asiguram ca, de calitatea “fundatiei “, va depinde trainicia cladirii.
Bibliografie:
Enachescu, Constantin, Tratat de Psihanaliza si Psihoterapie, Editura Polirom 2007
luni, 30 august 2010
Un Pitic a mai crescut cu un an!!!!!!!!!!!
Tudor a implinit 4 anisori in aceasta vara si abia asteapta sa le povesteasca colegilor despre petrecerea lui!!
joi, 19 august 2010
Bianca la mareeee...
Pana atunci pupici si vacanta placuta in continuare!!!!!!!!!!!!!
joi, 5 august 2010
Un pitic la malul marii...
Un pitic la malul marii...
E vacanta si cu siguranta toti piticii au facut cate ceva care sa le raman mereu in minte din aceasta vara: o sotie la tara, o nazdravanie acasa, o jucarie pe care si-au dorit-o mult sau o balaceala in apa sarata a marii. Din pacate nu am fotografii decat din vacanta lui Luca! Mi-as dori , ca parintii, care citesc blogul si in vacanta, sa-mi trimita fotografii din vacanta Piticilor mei... ai nostri, pe e-mail stanadaniela@yahoo.com si promit ca le voi posta, pentru ca sunt sigura ca Piticii vor fi incantati sa-si vada amintirile aici, in casa nostra, dar si pe ale camarazilor lor de la gradi.
Marea e pentru Luca locul unde gaseste, la un loc, tot ce-i place mai mult: NISIP si APA , in cantitati incomensurabile. Marea e cea care, acum 2 ani, l-a invatat sa faca primii pasi, in incercarea de a junge la APA, iar anul trecut l-a invatat sa aiba incredere in ea si sa inventeze jocuri in apa. Anul acesta, marea a avut o noua surpriza pentru Luca: VALURILE!~~~~ Daca la inceput l-au speriat atat de tare, incat a vomitat de teama, apoi s-au imprietenit, s-au rostogolit, s-au imbratisat, s-au luptat... Anul acesta am gasit si delfini la Delfinariu (anul trecut am ramas dezamagiti de REPTILE!) si ne-am plimbat din nou cu gondola, dar dintre toate experientele, cel mai mult a ramas impresionat de intoarcerea acasa cu... TRENUL!Fascinat de neaosii nostri vanzatori de porumb fiert, Luca a gasit si el ceva de vanzare pe plaja: APA FIERBINTE!!! cine mai doreste? (Pusa intr-o punga "uitata" de un turist, care si astazi poate mai discuta, oripilat, despre conditiile de la marea noastra albastra !!)
Cat de norocosi suntem cu totii ca putem (re)descoperi lumea, natura prin ochii neintinati, neinraiti ai copiilor nostri, ca ne putem bucura din nou, alaturi de ei si de altceva decat de o samanta sparta la buza marii, incinsi de soare si plictisiti de concediul intotdeauna prea scurt!!!
E vacanta si cu siguranta toti piticii au facut cate ceva care sa le raman mereu in minte din aceasta vara: o sotie la tara, o nazdravanie acasa, o jucarie pe care si-au dorit-o mult sau o balaceala in apa sarata a marii. Din pacate nu am fotografii decat din vacanta lui Luca! Mi-as dori , ca parintii, care citesc blogul si in vacanta, sa-mi trimita fotografii din vacanta Piticilor mei... ai nostri, pe e-mail stanadaniela@yahoo.com si promit ca le voi posta, pentru ca sunt sigura ca Piticii vor fi incantati sa-si vada amintirile aici, in casa nostra, dar si pe ale camarazilor lor de la gradi.
Marea e pentru Luca locul unde gaseste, la un loc, tot ce-i place mai mult: NISIP si APA , in cantitati incomensurabile. Marea e cea care, acum 2 ani, l-a invatat sa faca primii pasi, in incercarea de a junge la APA, iar anul trecut l-a invatat sa aiba incredere in ea si sa inventeze jocuri in apa. Anul acesta, marea a avut o noua surpriza pentru Luca: VALURILE!~~~~ Daca la inceput l-au speriat atat de tare, incat a vomitat de teama, apoi s-au imprietenit, s-au rostogolit, s-au imbratisat, s-au luptat... Anul acesta am gasit si delfini la Delfinariu (anul trecut am ramas dezamagiti de REPTILE!) si ne-am plimbat din nou cu gondola, dar dintre toate experientele, cel mai mult a ramas impresionat de intoarcerea acasa cu... TRENUL!Fascinat de neaosii nostri vanzatori de porumb fiert, Luca a gasit si el ceva de vanzare pe plaja: APA FIERBINTE!!! cine mai doreste? (Pusa intr-o punga "uitata" de un turist, care si astazi poate mai discuta, oripilat, despre conditiile de la marea noastra albastra !!)
Cat de norocosi suntem cu totii ca putem (re)descoperi lumea, natura prin ochii neintinati, neinraiti ai copiilor nostri, ca ne putem bucura din nou, alaturi de ei si de altceva decat de o samanta sparta la buza marii, incinsi de soare si plictisiti de concediul intotdeauna prea scurt!!!
Savurati cafeaua, nu cestlie!!!!!!!!!!!
“Un grup de oameni de succes in apogeul carierei lor, toti avand joburi si pozitii de vis, masini si case au facut o vizita unui fost profesor din facultate.
Discutia a alunecat treptat spre cat de stresanta si obositoare e viata zi de zi.
Cand toti aveau cate o ceasca de cafea in mana profesorul le-a zis :
- Daca ati observat fiecare dintre voi a pus cafea in cate o ceasca scumpa si fina, lasand cestile, simple si ieftine, goale pe masa.
E normal sa vreti ceea ce e mai bun in viata, dar tocmai asta e sursa problemelor si a stresului pe care il aveti zi de zi.
Nu conteaza ce ceasca ai ales, cafeaua are acelasi gust!
Ceasca nu adauga nici o calitate cafelei! In cele mai multe cazuri, o face doar sa fie mai scumpa sau, in alte cazuri, nu putem vedea ce e de fapt inauntru.
Ceea ce ati vrut voi de fapt a fost cafeaua, nu ceasca si totusi, inconstient, ati ales cele mai scumpe si bune cesti.
Si apoi ati inceput sa va uitati la ceasca celuilalt, gandindu-va ca e mai frumoasa decat a voastra.
Viata e ca o cafea buna : jobul, banii, cariera, masina, casa, hainele, pozitia in societate sunt cestile.
Doar ne ajuta sa ne traim viata, dar nu sunt VIATA!
Hainele pe care le avem, pozitia in societate si banii nu inseamna viata.
Doar ne ajuta sa traim viata! Nu definesc ceea ce inseamna viat!. Din contra, majoritatea oamenilor care au mult, sunt invidiosi pe altii, care au mai mult si nu reusesc sa se bucure de ceea ce au.
Cateodata concentrandu-ne doar pe ceasca, uitam sa savuram cafeaua!
Cei mai fericiti oameni nu sunt cei care au cele mai multe lucruri! Cei mai feiriciti oameni stiu sa se bucure cat mai mult de ceea ce au, acolo unde au, in momentul prezent. Ei fac viata sa fie frumoasa. ”
Savurati cafeaua, nu cestile!
Discutia a alunecat treptat spre cat de stresanta si obositoare e viata zi de zi.
Cand toti aveau cate o ceasca de cafea in mana profesorul le-a zis :
- Daca ati observat fiecare dintre voi a pus cafea in cate o ceasca scumpa si fina, lasand cestile, simple si ieftine, goale pe masa.
E normal sa vreti ceea ce e mai bun in viata, dar tocmai asta e sursa problemelor si a stresului pe care il aveti zi de zi.
Nu conteaza ce ceasca ai ales, cafeaua are acelasi gust!
Ceasca nu adauga nici o calitate cafelei! In cele mai multe cazuri, o face doar sa fie mai scumpa sau, in alte cazuri, nu putem vedea ce e de fapt inauntru.
Ceea ce ati vrut voi de fapt a fost cafeaua, nu ceasca si totusi, inconstient, ati ales cele mai scumpe si bune cesti.
Si apoi ati inceput sa va uitati la ceasca celuilalt, gandindu-va ca e mai frumoasa decat a voastra.
Viata e ca o cafea buna : jobul, banii, cariera, masina, casa, hainele, pozitia in societate sunt cestile.
Doar ne ajuta sa ne traim viata, dar nu sunt VIATA!
Hainele pe care le avem, pozitia in societate si banii nu inseamna viata.
Doar ne ajuta sa traim viata! Nu definesc ceea ce inseamna viat!. Din contra, majoritatea oamenilor care au mult, sunt invidiosi pe altii, care au mai mult si nu reusesc sa se bucure de ceea ce au.
Cateodata concentrandu-ne doar pe ceasca, uitam sa savuram cafeaua!
Cei mai fericiti oameni nu sunt cei care au cele mai multe lucruri! Cei mai feiriciti oameni stiu sa se bucure cat mai mult de ceea ce au, acolo unde au, in momentul prezent. Ei fac viata sa fie frumoasa. ”
Savurati cafeaua, nu cestile!
Abonați-vă la:
Comentarii (Atom)