Noi Suntem Piticii (muzica gradinita)

luni, 28 iunie 2010

Gandurile "nescrise" ale copiilor nostri

Sfaturi pentru parinti




1. Nu mă răsfăţa! Ştiu foarte bine că nu mi se cuvine tot ceea ce cer. Dar te încerc totuşi!

2. Nu-ţi fie teamă să fii ferm cu mine! Eu prefer aşa. Asta mă aşază la locul meu.

3. Nu folosi forţa cu mine! Asta mă obişnuieşte cu ideea că numai puterea contează. Voi răspunde mult mai bine, dacă sunt condus.

4. Nu-mi face promisiuni! S-ar putea să nu le poţi ţine. Asta mă va face să-mi pierd încrederea în tine.

5. Nu răspunde provocărilor mele, atunci când spun sau fac lucruri care te supără! Voi încerca să capăt şi mai multe “victorii”.

6. Nu mă face să mă simt mai mic decât sunt! Voi încerca să-ţi demonstrez contrariul, purtându-mă ca o “persoană importantă”.

7. Nu face în locul meu nimic din ceea ce aş putea să fac şi singur! Asta mă face să ma simt ca un copil mic şi voi continua să te folosesc în serviciul meu.

8. Nu mă corecta în public! Voi fi mult mai sensibil, dacă-mi vei vorbi blând, între patru ochi.

9. Nu încerca să discuţi comportamentul meu în febra conflictului! Din anumite motive, auzul meu nu e foarte bun în acel moment, iar cooperarea mea e chiar şi mai slabă. E mai bine să acţionezi aşa cum este cazul, dar hai să nu vorbim despre asta decât mai târziu!

10. Nu încerca să-mi ţii predici!Vei fi surprins să constaţi cât de bine ştiu ce e bine sau rău!

11. Nu mă face să simt că greşelile mele sunt păcat! Trebuie să învăţ să fac greşeli, fără a avea sentimentul că nu sunt bun de nimic.

12. Nu mă cicăli! Dacă o faci, va trebui să mă protejez, prin a părea surd.

13. Nu mă pedepsi prea tare! Mă sperii uşor şi atunci spun minciuni.

14. Nu uita că-mi place să experimentez! Învăţ din asta, deci te rog să te obişnuieşti.

15. Nu mă feri de consecinţe! Trebuie să învăţ din experienţă!

16. Nu băga prea mult în seamă indispoziţiile mele! S-ar putea să profit de faptul că îmi acorzi mai multă atenţie când sunt bolnav.

17. Nu mă respinge când pun întrebări cinstite! Dacă o faci, vei constata că nu te mai întreb şi îmi caut informaţiile în altă parte.

18. Nu încerca niciodată să arăţi că eşti perfect sau infailibil! Mă faci să mă simt că nu voi putea să te ajung niciodată.

19. Nu te teme că petrecem prea puţin timp împreună! Ceea ce contează este cum îl petrecem.

20. Nu te teme dacă eu sunt speriat! Voi deveni şi mai speriat. Arată-te curajos!

21. Poartă-te cu mine, cum te porţi cu prietenii tăi; atunci voi deveni şi eu prietenul tău! Ţine minte: învăţ mai mult de la un model decât de la un critic.
Şi, în afară de asta, te iubesc foarte mult … te rog, iubeşte-mă şi tu în schimb!
 
 
Va recomand sa cititi carti de "educare'' a parintilor si veti fi surprinsi sa aflati raspunsuri la multe din intrebarile dumneavoastra!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu