Vedem in jurul nostru din ce in ce mai multa violenta: verbala, fizica... Violenta a devenit pentru cei mici "un cod de onoare"... Dar oare unde invata copiii nostri VIOLENTA?! Acasa, pe strada, la gradinita, in desene... pretutindeni... Impreuna haideti sa combatem violenta! Fiecare pas conteaza!
Cu mult timp in urma, intr-un satuc, se gasea un loc cunoscut drept "CASA CELOR O MIE DE OGLINZI". Un catelus mititel, vesel din fire, prietenos s-a hotarat sa viziteze acest loc vestit. Cand a ajuns acolo, sarea vesel pe scari si a intrat in casa. S-a uitata pe hol cu urechiusele ridicate, dand din coada. Spre marea lui uimire s-a trezit ca o mie de catelusi prietenosi il priveau fericiti, dand din coada ca si el. a primit o mie de zambete l;a fel de calde si prietenoase. A plecat fericit, gandind "Este un loc minunat, unde mi-am facut multi prieteni! Cu siguranta ma voi intoarce aici si altadata!"
In acelasi sat, un alt caine , care nu era asa de fericit ca primul s-a gandit sa viziteze si el casa despre care toata lumea vorbea. A urcat cu greu scara, cu capul plecat si cu coada intre picioare. Cand a intrat, a vazut o mie de caini tristi si neprietenosi uitandu-se la el. S-a speriat, zbarlindu-se pe spate si maraind. Cand cei o mie de caini au inceput si ei sa maraie, s-a speriat si a luat-o la fuga. Odata iesit afara, s-a gandit: "Este un loc ingrozitor, nu ma mai intorc acolo niciodata!"
MORALA:
In viata toate chipurile sunt oglinzi! Ce fel de reflexie vezi pe chipul celor cu care te intalnesti?
miercuri, 8 septembrie 2010
duminică, 5 septembrie 2010
Regulile parintelui modern
Traim intr-o lume intr-o continua schimbare. Sunt afectate o multitudine de aspecte ale vietii noastre cotidiene. Si rolul de parinte pare sa fie abordat diferit de regizorul care este VIATA. Bunicii ne spun ca ei nu ne-au crescut dupa atatea reguli si norme. Parintii nostri, la randul lor, ne ca nu ne-au crescut dupa „carte”. A fi parinte in ziua de azi, „acest azi al nostru”, pare a fi mai dificil, mai provocator ca niciodata. Oare cum e sa fii copil in ziua de azi? Cum se construieste in „acest astazi” relatia dintre parinte si copil? Iata, in cele ce urmeaza, cateva sfaturi ale psihologilor in ceea ce priveste fundamentul pe care se construieste o relatie adecvata parinte-copil.
Dragi parinti, incercati sa:
1. oferiti copilului sentimentul ca este iubit si dorit!
2. stabiliti relatii de cooperare si nu de subordonare
3. raspundeti-le sincer si adecvat varstei lor la intrebarile pe care vi le pun!
4. aveti rabdare cand va exaspereaza cu intrebari!
5. aratati-i ca poate fi independent dar sa-si asume si responsabilitatile care decurg din aceasta!
6. oferiti copilului Dvs. sentimentul securitatii personale si a securitatii caminului!
7. fiti un exemplu pentru copil, recunoscand atunci cind gresiti!
8. invatati-l abia apoi sa recunoasca greselile, fara a-l invinovati si pedepsi!
9. implicati copilul in luarea deciziilor, fie ca au legatura cu persoana sa, fie ca au legatura cu viata familiei!
10. incurajati-l atunci cand are de depasit un impas, are de rezolvat o problema, indiferent de ce natura e ea!
11. apreciati-i reusitele, fara insa a exagera cu laudele si recompensele (si, daca totusi o faceti, incercati sa fie proportionale cu reusitele)!
12. evitati amenintarile si ceea ce inseamna educatia prin frica!
13. evitati sa ii satisfaceti toate cerintele si poftele!
14. evitati sa faceti in locul lui lucruri pe care ar putea sa le faca si singur!
15. evitati sa-l faceti pe copil sa se simta inferior in raport cu ceilalti, oricare ar fi acei ceilalti!
16. evitati sa-l jigniti (din nou, atentie la sentimentul de inferioritate si neincrederea pe care puteti s-o saditi in el!)
17. evitati conduitele superprotective si corectarile excesive (ii vor inocula neincredere in capacitatile personale)!
18. evitati sa implicati copiii in dezacordurile care intervin intre Dvs si partener!
19. evitati stresul si socurile emotionale ale copilului, nefacandu-l martor la tensiunile si certurile care pot aparea in viata adultilor din jurul sau.
20. fiti consecventi si adoptati aceeasi strategie de rezolvare a problemelor, evitand trasmiterea unor mesaje confuze in ceea ce priveste regulile mamei sau regulile tatalui si sustinind implicit si explicit masurile luate de fiecare dintre parinti.
Dragi adulti – parinti, bunici - incercati sa fiti un partener sincer, cooperant si plin de iubire pentru copilul care creste sau il cresteti in apropiere. Si nu uitati: cheia pentru un parteneriat real intre copil si parinte este respectul pe care il acordam celuilalt, fie ca este un copil, fie ca este un adult la varsta senectutii. Rolul de copil, parinte, bunic il jucam pe rand in viata...
Dragi parinti, incercati sa:
1. oferiti copilului sentimentul ca este iubit si dorit!
2. stabiliti relatii de cooperare si nu de subordonare
3. raspundeti-le sincer si adecvat varstei lor la intrebarile pe care vi le pun!
4. aveti rabdare cand va exaspereaza cu intrebari!
5. aratati-i ca poate fi independent dar sa-si asume si responsabilitatile care decurg din aceasta!
6. oferiti copilului Dvs. sentimentul securitatii personale si a securitatii caminului!
7. fiti un exemplu pentru copil, recunoscand atunci cind gresiti!
8. invatati-l abia apoi sa recunoasca greselile, fara a-l invinovati si pedepsi!
9. implicati copilul in luarea deciziilor, fie ca au legatura cu persoana sa, fie ca au legatura cu viata familiei!
10. incurajati-l atunci cand are de depasit un impas, are de rezolvat o problema, indiferent de ce natura e ea!
11. apreciati-i reusitele, fara insa a exagera cu laudele si recompensele (si, daca totusi o faceti, incercati sa fie proportionale cu reusitele)!
12. evitati amenintarile si ceea ce inseamna educatia prin frica!
13. evitati sa ii satisfaceti toate cerintele si poftele!
14. evitati sa faceti in locul lui lucruri pe care ar putea sa le faca si singur!
15. evitati sa-l faceti pe copil sa se simta inferior in raport cu ceilalti, oricare ar fi acei ceilalti!
16. evitati sa-l jigniti (din nou, atentie la sentimentul de inferioritate si neincrederea pe care puteti s-o saditi in el!)
17. evitati conduitele superprotective si corectarile excesive (ii vor inocula neincredere in capacitatile personale)!
18. evitati sa implicati copiii in dezacordurile care intervin intre Dvs si partener!
19. evitati stresul si socurile emotionale ale copilului, nefacandu-l martor la tensiunile si certurile care pot aparea in viata adultilor din jurul sau.
20. fiti consecventi si adoptati aceeasi strategie de rezolvare a problemelor, evitand trasmiterea unor mesaje confuze in ceea ce priveste regulile mamei sau regulile tatalui si sustinind implicit si explicit masurile luate de fiecare dintre parinti.
Dragi adulti – parinti, bunici - incercati sa fiti un partener sincer, cooperant si plin de iubire pentru copilul care creste sau il cresteti in apropiere. Si nu uitati: cheia pentru un parteneriat real intre copil si parinte este respectul pe care il acordam celuilalt, fie ca este un copil, fie ca este un adult la varsta senectutii. Rolul de copil, parinte, bunic il jucam pe rand in viata...
Matematica pe intelesul copiilor
Copiii mici pot invata matematica in joaca si din discutii. Cunostintele de matematica pot ajuta copilul in multe feluri - incepand din momentul in care va fi deja la scoala, cand merge sa cumpere ceva si in multe alte situatii. Matematica face parte din viata noastra cotidiana si trebuie sa o intelegem.
Comparatiile sunt activitati importante. Incercati sa incepeti prin a folosi cuvinte precum "mai mult", "mai putin", "mai lung", "mai scurt", "mai mare", "mai mic", "inalt", "scund", "usor", "greu".
Cuvintele il pot ajuta pe micutul Dvs sa inteleaga notiuni precum: "primul/cel din mijloc/ultimul", "mare/si mai mare/cel mai mare", "jos/mai jos/cel mai jos" si il pot ajuta pe copil sa inteleaga cum sa isi aranjeze singur jucariile pe raft, sa aranjeze papucii dupa marimi, de la cei mai mari, pana la cei mai mici.
Vorbind despre timp este un alt mod de a-l face pe copil sa inteleaga idei matematice. Copiii mici nu pot fi intotdeauna capabili sa spuna timpul corect sau sa inteleaga cuvintele care au legatura cu notiunile de timp. Vorbiti-i despre cum se scurge timpul, pe masura ce trece o zi in care v-ati propus sa il initiati in aceste notiuni. Folositi cuvinte precum "devreme" sau "tarziu" pentru a descrie un moment al zilei pe care il asteapta. De asemenea, asociati aceste cuvinte activitatilor zilnice ale copilului: dimineata si mic dejun, pranz si dupa masa si ajutati-l pe copil sa le inteleaga. Spuneti-i "tocmai te-ai trezit dupa ce ai dormit putin; acum este deja dupa masa".
Indatoririle in casa sunt modul perfect de a pune in practica notiunile invatate. Cateva idei:
- rugati copilul sa puna masa, sa numere tacamurile, farfuriile, servetelele;
- sa va ajute sa sortati lenjeria in functie de cat de mare este si cui ar putea sa ii vina hainele respective;
- sa isi aranjeze intr-o anumita ordine jucariile (dupa marime, culoare)
- sa va ajute cand gatiti, cu masuratul/cantaritul/numaratul ingredientelor;
- sa isi planifice o zi (dimineata ma trezesc, fac lucrurile astea, apoi vine pranzul, ma spal, mananc, ma culc, ma trezesc...).
Explicandu-i pe intelesul lui si jucandu-va cu copilul Dvs, puteti face invatarea matematicii mai amuzanta pentru acesta.
Comparatiile sunt activitati importante. Incercati sa incepeti prin a folosi cuvinte precum "mai mult", "mai putin", "mai lung", "mai scurt", "mai mare", "mai mic", "inalt", "scund", "usor", "greu".
Cuvintele il pot ajuta pe micutul Dvs sa inteleaga notiuni precum: "primul/cel din mijloc/ultimul", "mare/si mai mare/cel mai mare", "jos/mai jos/cel mai jos" si il pot ajuta pe copil sa inteleaga cum sa isi aranjeze singur jucariile pe raft, sa aranjeze papucii dupa marimi, de la cei mai mari, pana la cei mai mici.
Vorbind despre timp este un alt mod de a-l face pe copil sa inteleaga idei matematice. Copiii mici nu pot fi intotdeauna capabili sa spuna timpul corect sau sa inteleaga cuvintele care au legatura cu notiunile de timp. Vorbiti-i despre cum se scurge timpul, pe masura ce trece o zi in care v-ati propus sa il initiati in aceste notiuni. Folositi cuvinte precum "devreme" sau "tarziu" pentru a descrie un moment al zilei pe care il asteapta. De asemenea, asociati aceste cuvinte activitatilor zilnice ale copilului: dimineata si mic dejun, pranz si dupa masa si ajutati-l pe copil sa le inteleaga. Spuneti-i "tocmai te-ai trezit dupa ce ai dormit putin; acum este deja dupa masa".
Indatoririle in casa sunt modul perfect de a pune in practica notiunile invatate. Cateva idei:
- rugati copilul sa puna masa, sa numere tacamurile, farfuriile, servetelele;
- sa va ajute sa sortati lenjeria in functie de cat de mare este si cui ar putea sa ii vina hainele respective;
- sa isi aranjeze intr-o anumita ordine jucariile (dupa marime, culoare)
- sa va ajute cand gatiti, cu masuratul/cantaritul/numaratul ingredientelor;
- sa isi planifice o zi (dimineata ma trezesc, fac lucrurile astea, apoi vine pranzul, ma spal, mananc, ma culc, ma trezesc...).
Explicandu-i pe intelesul lui si jucandu-va cu copilul Dvs, puteti face invatarea matematicii mai amuzanta pentru acesta.
Cum sa ne ajutam copiii sa devina autonomi?
Copilul Dvs descopera lumea putin cate putin, in fiecare zi. Cu cat se va afla prins in "cotidian", cu atat mai mult se va simti in masura sa rezolve problemele care i se vor ivi si asa va dobandi mai multa incredere in el insusi. Cu conditia sa fie ajutat sa isi "ia zborul".
Ajutati-l sa isi ia zborul: O data ajuns la o varsta potrivita, scopul Dvs in educatia copilului este sa il invatati sa isi dobandeasca autonomia si sa devina independent (in anumite limite). Lasati-l sa faca singur unele lucruri daca isi manifeste dorinta si stiti ca nu i-ar dauna. Dvs v-ati dat silinta de-a lungul anilor sa ii aratati ca il iubiti, sa ii dati sfaturi, l-ati ajutat sa ii fie invatatura de minte anumite intamplari, l-ati invatat ca in viata mai apar si esecuri...acum este insa randul lui sa se descurce. Cauta mereu ocazii sa faca noi experimente? Acum aveti ocazia sa ii lasati libertate, aceste tentative de a face ce vrea ii vor intari caracterul. Ii vor permite sa se autocunoasca si sa isi stie limitele in viata.
Abtineti-va sa ii mai oferiti ajutor la cea mai mica problema: incercati sa rezistati tentatiei de a-i oferi jucariile la care ii este mai greu sa ajunga sau atunci cand face pe clovnul pe covor si nu mai stie cum sa revina la verticala singur. Lasati-l singur sa isi gaseasca echilibrul necesar pentru a termina ce a inceput. Nu-i mai oferiti jucaria la care se intinde sa ajunga, daca apreciati ca, cu putin efort, ar putea sa si-o ia singur. Acesta este unul din zecile de exemple.
Nu ii mai interziceti sa isi asume riscuri: in masuri rezonabile, bineinteles. Daca vrea sa urce singur scarile care duc in camera fratelui lui, propuneti-i sa urcati in spatele lui pentru a merge impreuna sa isi aleaga jucariile care ii plac.
Pregatiti-va sa pierdeti mai mult timp: intr-adevar, dureaza mai mult daca il lasati sa manance de unul singur piureul de banana cu biscuiti decat daca i-l dati Dvs cu lingurita. Sau fierbeti in suc propriu cand ,din nou, si-a luat geaca pe dos si sunteti in intarziere la pediatru. Dar ,repetati-va Dvs insiva ca timpul pe care il pierdeti acum este timp castigat pentru mai incolo.
Incredintati-i misiuni: dati-i spre rezolvare sarcini. Nimic nu il poate face mai mandru si mai multumit. Bineinteles, nu sa aduca pahare sau farfurii pe masa, dar ar putea sa aseze tacamurile sau sa ii dati sarcina ca dimineata el sa fie cel care aseaza cutia de cereale pe masa.
Lasati-l sa aiba responsabilitati simple: invatati-l ca trebuie sa isi duca singur la chiuveta bolul din care a mancat cerealele, ca trebuie sa isi aranjeze jucariile daca nu se mai joaca cu ele, ca trebuie sa isi puna la cosul de rufe hainele murdare. Asa veti putea vedea pana cand este nevoie sa ii mai acordati ajutor si in ce situatii. Si rezistati tentatiei de a-i sari in ajutor de indata ce s-a lansat intr-o actiune pe care n-a mai incercat sa o faca singur niciodata. Poate veti avea placuta surpriza sa constatati ca a putut si singur.
Lasati-l sa aleaga: cand este posibil si nu prea important, lasati-i dreptul de a alege. Nu in mod necesar hainele cu care sa se imbrace, insa dati-i variante: "vrei bluza cu Tweety sau cea cu Tom si Jerry?"
Invatati-l sa isi asume responsabilitatea pentru faptele care le face: a uitat sa isi ia sapca de la gradinita? Nu mai stie la ce ora trebuie sa fie la ziua colegului sau de clasa? Nu va implicati prea mult, lasati-l pe el sa fie cel care va cauta solutii pentru a iesi din incurcatura. Asa va invata sa fie inventiv. Dar atentie: sa nu inceapa sa minta pentru a iesi din incurcaturi.
Ajutati-l sa isi ia zborul: O data ajuns la o varsta potrivita, scopul Dvs in educatia copilului este sa il invatati sa isi dobandeasca autonomia si sa devina independent (in anumite limite). Lasati-l sa faca singur unele lucruri daca isi manifeste dorinta si stiti ca nu i-ar dauna. Dvs v-ati dat silinta de-a lungul anilor sa ii aratati ca il iubiti, sa ii dati sfaturi, l-ati ajutat sa ii fie invatatura de minte anumite intamplari, l-ati invatat ca in viata mai apar si esecuri...acum este insa randul lui sa se descurce. Cauta mereu ocazii sa faca noi experimente? Acum aveti ocazia sa ii lasati libertate, aceste tentative de a face ce vrea ii vor intari caracterul. Ii vor permite sa se autocunoasca si sa isi stie limitele in viata.
Abtineti-va sa ii mai oferiti ajutor la cea mai mica problema: incercati sa rezistati tentatiei de a-i oferi jucariile la care ii este mai greu sa ajunga sau atunci cand face pe clovnul pe covor si nu mai stie cum sa revina la verticala singur. Lasati-l singur sa isi gaseasca echilibrul necesar pentru a termina ce a inceput. Nu-i mai oferiti jucaria la care se intinde sa ajunga, daca apreciati ca, cu putin efort, ar putea sa si-o ia singur. Acesta este unul din zecile de exemple.
Nu ii mai interziceti sa isi asume riscuri: in masuri rezonabile, bineinteles. Daca vrea sa urce singur scarile care duc in camera fratelui lui, propuneti-i sa urcati in spatele lui pentru a merge impreuna sa isi aleaga jucariile care ii plac.
Pregatiti-va sa pierdeti mai mult timp: intr-adevar, dureaza mai mult daca il lasati sa manance de unul singur piureul de banana cu biscuiti decat daca i-l dati Dvs cu lingurita. Sau fierbeti in suc propriu cand ,din nou, si-a luat geaca pe dos si sunteti in intarziere la pediatru. Dar ,repetati-va Dvs insiva ca timpul pe care il pierdeti acum este timp castigat pentru mai incolo.
Incredintati-i misiuni: dati-i spre rezolvare sarcini. Nimic nu il poate face mai mandru si mai multumit. Bineinteles, nu sa aduca pahare sau farfurii pe masa, dar ar putea sa aseze tacamurile sau sa ii dati sarcina ca dimineata el sa fie cel care aseaza cutia de cereale pe masa.
Lasati-l sa aiba responsabilitati simple: invatati-l ca trebuie sa isi duca singur la chiuveta bolul din care a mancat cerealele, ca trebuie sa isi aranjeze jucariile daca nu se mai joaca cu ele, ca trebuie sa isi puna la cosul de rufe hainele murdare. Asa veti putea vedea pana cand este nevoie sa ii mai acordati ajutor si in ce situatii. Si rezistati tentatiei de a-i sari in ajutor de indata ce s-a lansat intr-o actiune pe care n-a mai incercat sa o faca singur niciodata. Poate veti avea placuta surpriza sa constatati ca a putut si singur.
Lasati-l sa aleaga: cand este posibil si nu prea important, lasati-i dreptul de a alege. Nu in mod necesar hainele cu care sa se imbrace, insa dati-i variante: "vrei bluza cu Tweety sau cea cu Tom si Jerry?"
Invatati-l sa isi asume responsabilitatea pentru faptele care le face: a uitat sa isi ia sapca de la gradinita? Nu mai stie la ce ora trebuie sa fie la ziua colegului sau de clasa? Nu va implicati prea mult, lasati-l pe el sa fie cel care va cauta solutii pentru a iesi din incurcatura. Asa va invata sa fie inventiv. Dar atentie: sa nu inceapa sa minta pentru a iesi din incurcaturi.
sâmbătă, 4 septembrie 2010
Nu vreau sa raman la gradinita!!!!!!!!!!
ANXIETATEA DE SEPARARE
Mama m-a adus in acest loc pe care nu-l cunosc. Mi-a spus ca o sa-mi placa, o sa fie amuzant, dar nu sunt prea sigur de asta. Mama mi-a spus ca doamna de acolo este educatoarea mea. Cum o fi ea? Va fi draguta cu mine? Se va ocupa de mine? Cine sunt toti acesti copii pe care nu-i cunosc? N-am mai vazut niciodata atatia copii la un loc! Le va placea de mine? Mi-e frica! De fapt, nu sunt sigur ca imi place locul asta. Mama! Nu ma lasa aici! Mi-e asa de frica incat imi vine sa plang !” (Andrei, 3 ani)
Toate aceste reactii se ascund sub umbrela anxietatii de separare. Aceasta reprezinta teama resimtita de copil in momentul in care parintele paraseste mediul in care se afla copilul si se manifesta prin plans, tipete si neliniste. Anxietatea de separare este strans legata de tipul de atasament care s-a format intre tine si copilul tau. Hai sa vedem impreuna ce inseamna in primul rand atasamentul si apoi vorbim despre cauzele aparitiei anxietatii de separare.
Ce este atasamentul?
Copilul inca de la nastere are nevoie de protectie in fata unei lumi pe care nu o cunoaste. Adultul reprezinta sursa lui de siguranta. Mama este cea care il hraneste, il schimba, il mangaie si il protejeaza de eventuale pericole. Atasamentul inseamna a fi dispus sa cauti apropierea si contactul cu persoana in cauza, mai ales atunci cand mediul nu este sigur. Relatiile de familie lipsite de afectiune sau lipsa de comunicare a sentimentelor si emotiilor pot sa produca tulburari in dezvoltarea copilului. Cercetatorul american Ainsworth, impreuna cu colaboratorii sai, a descris trei modele de atasament:
1. atasamentul sigur: apare atunci cand copilul are incredere ca parintii vor fi disponibili, mereu acolo cand el va avea nevoie de ei. Asigurandu-l de prezenta ta mereu, copilul va avea curajul si motivatia de a infrunta lumea inconjuratoare si de a o explora. Este bine sa fii atent la semnalele pe care micutul tau ti le ofera, sa-i dai liniste si alinare, sa-l motivezi si sa-i redai increderea in el ori de cate ori are nevoie.
2. atasamentul anxios: copilul nu stie cu siguranta daca parintii vor fi disponibili de fiecare data cand va avea nevoie. Din cauza acestei incertitudini, copilul trece prin anxietatea sau teama de separare si tinde sa prefere doar mediul pe care il cunoaste deja, refuzand sa accepte schimbari. Anxietatea de separare apare in general atunci cand copilul este dus pentru prima data la gradinita; crizele de plans si tipetele se datoreaza tocmai faptului ca mediul este nou si nu este sigur ca va avea sprijinul si ajutorul parintilor. Parintii acestor copii cu atasament anxios sunt inconsecventi in ceea ce priveste atitudinea pe care o manifesta fata de micuti. Uneori pot sa le ofere ajutorul si sa le fie aproape, alteori insa, nu.
Cum poate fi ajutat un copil cu un atasament anxios?
Evita pedepsele, tipetele si bataile adresate copilului.
Incearca sa-i oferi stabilitate si predictibilitate.
Anunta-l atunci cand doresti sa-l duci intr-un loc nou sau cand schimbi ceva in mediul lui: fie ca vrei sa-l duci la gradinita, ca-l lasi in grija bunicilor dupa-amiaza sau pur si simplu ca vrei sa-i varuiesti camera.
3. atasamentul evitant apare atunci cand copilul nu are incredere ca poate sa-si aiba aproape parintii. El se asteapta la respingere din partea acestora si va incerca sa se descurce singur, fara ajutorul parintilor sau a celor din jur. Se lupta pentru a deveni independent emotional, fiind vorba despre o „maturizare inainte de termen”.
Copilul poate sa fie suparat, ingrijorat, nelinistit, sa devina furios, sa planga, iar uneori pare a fi disperat si chiar apatic. Atunci cand intra pentru prima data intr-un mediu nou, la gradinita sau la scoala, pot sa apara urmatoarele reactii:
refuzul verbal si chiar comportamental (nu mai vrea sa mearga la gradinita sau la scoala);
- modificari ale somnului: cosmaruri si chiar insomnie;
- palpitatii, transpiratii, ameteli, dureri de cap, dificultati de respiratie sau chiar senzatia de amortire a membrelor;
- pot sa apara tulburari digestive, dureri de stomac sau febra;
- in relatiile cu ceilalti poate sa nu se ataseze de nimeni din mediul nou si sa aiba frecvent temerea ca ceva rau i se va intampla lui sau parintilor care „l-au abandonat”.
Ce poti face pentru a-l ajuta?
- Incearca sa nu te furisezi atunci cand vrei sa pleci de acasa. Iesi din camera calma sau explica-i ca trebuie sa pleci pentru cateva minute.
- Lasa-l in grija unui alt membru de familie, explicandu-i copilului ca tu ai incredere in acea persoana ca va avea grija de el asa cum ai fi facut-o si tu.
- Incearca sa eviti miturile cu „bau-bau”, „vine balaurul si te ia daca nu esti cuminte”. Acestea il sperie pe copil si pot fi cauza anxietatii pe care o resimte.
Atunci cand a venit vremea sa mearga la gradinita sau la scoala, pregateste-l din timp. Explica-i ce anume inseamna acest mediu nou. Pe cine va intalni, ce va invata, povesteste-i despre cadrul didactic pe care-l va avea. Asigura-l ca el se va intoarce mereu acasa atunci cand programul lui se va incheia.
Investigheaza putin mediul in care l-ai introdus (este posibil ca refuzul de a merge la gradinita sa fie bazat pe motive concrete: de exemplu, un coleg care l-a suparat cu ceva).
De asemenea nu te ingrijora fara motiv. Pentru orice copil, schimbarea mediului reprezinta un moment dificil. De aceea, este posibil ca reactiile lui sa inceteze dupa cateva saptamani in care se acomodeaza.
Mama m-a adus in acest loc pe care nu-l cunosc. Mi-a spus ca o sa-mi placa, o sa fie amuzant, dar nu sunt prea sigur de asta. Mama mi-a spus ca doamna de acolo este educatoarea mea. Cum o fi ea? Va fi draguta cu mine? Se va ocupa de mine? Cine sunt toti acesti copii pe care nu-i cunosc? N-am mai vazut niciodata atatia copii la un loc! Le va placea de mine? Mi-e frica! De fapt, nu sunt sigur ca imi place locul asta. Mama! Nu ma lasa aici! Mi-e asa de frica incat imi vine sa plang !” (Andrei, 3 ani)
Toate aceste reactii se ascund sub umbrela anxietatii de separare. Aceasta reprezinta teama resimtita de copil in momentul in care parintele paraseste mediul in care se afla copilul si se manifesta prin plans, tipete si neliniste. Anxietatea de separare este strans legata de tipul de atasament care s-a format intre tine si copilul tau. Hai sa vedem impreuna ce inseamna in primul rand atasamentul si apoi vorbim despre cauzele aparitiei anxietatii de separare.
Ce este atasamentul?
Copilul inca de la nastere are nevoie de protectie in fata unei lumi pe care nu o cunoaste. Adultul reprezinta sursa lui de siguranta. Mama este cea care il hraneste, il schimba, il mangaie si il protejeaza de eventuale pericole. Atasamentul inseamna a fi dispus sa cauti apropierea si contactul cu persoana in cauza, mai ales atunci cand mediul nu este sigur. Relatiile de familie lipsite de afectiune sau lipsa de comunicare a sentimentelor si emotiilor pot sa produca tulburari in dezvoltarea copilului. Cercetatorul american Ainsworth, impreuna cu colaboratorii sai, a descris trei modele de atasament:
1. atasamentul sigur: apare atunci cand copilul are incredere ca parintii vor fi disponibili, mereu acolo cand el va avea nevoie de ei. Asigurandu-l de prezenta ta mereu, copilul va avea curajul si motivatia de a infrunta lumea inconjuratoare si de a o explora. Este bine sa fii atent la semnalele pe care micutul tau ti le ofera, sa-i dai liniste si alinare, sa-l motivezi si sa-i redai increderea in el ori de cate ori are nevoie.
2. atasamentul anxios: copilul nu stie cu siguranta daca parintii vor fi disponibili de fiecare data cand va avea nevoie. Din cauza acestei incertitudini, copilul trece prin anxietatea sau teama de separare si tinde sa prefere doar mediul pe care il cunoaste deja, refuzand sa accepte schimbari. Anxietatea de separare apare in general atunci cand copilul este dus pentru prima data la gradinita; crizele de plans si tipetele se datoreaza tocmai faptului ca mediul este nou si nu este sigur ca va avea sprijinul si ajutorul parintilor. Parintii acestor copii cu atasament anxios sunt inconsecventi in ceea ce priveste atitudinea pe care o manifesta fata de micuti. Uneori pot sa le ofere ajutorul si sa le fie aproape, alteori insa, nu.
Cum poate fi ajutat un copil cu un atasament anxios?
Evita pedepsele, tipetele si bataile adresate copilului.
Incearca sa-i oferi stabilitate si predictibilitate.
Anunta-l atunci cand doresti sa-l duci intr-un loc nou sau cand schimbi ceva in mediul lui: fie ca vrei sa-l duci la gradinita, ca-l lasi in grija bunicilor dupa-amiaza sau pur si simplu ca vrei sa-i varuiesti camera.
3. atasamentul evitant apare atunci cand copilul nu are incredere ca poate sa-si aiba aproape parintii. El se asteapta la respingere din partea acestora si va incerca sa se descurce singur, fara ajutorul parintilor sau a celor din jur. Se lupta pentru a deveni independent emotional, fiind vorba despre o „maturizare inainte de termen”.
Copilul poate sa fie suparat, ingrijorat, nelinistit, sa devina furios, sa planga, iar uneori pare a fi disperat si chiar apatic. Atunci cand intra pentru prima data intr-un mediu nou, la gradinita sau la scoala, pot sa apara urmatoarele reactii:
refuzul verbal si chiar comportamental (nu mai vrea sa mearga la gradinita sau la scoala);
- modificari ale somnului: cosmaruri si chiar insomnie;
- palpitatii, transpiratii, ameteli, dureri de cap, dificultati de respiratie sau chiar senzatia de amortire a membrelor;
- pot sa apara tulburari digestive, dureri de stomac sau febra;
- in relatiile cu ceilalti poate sa nu se ataseze de nimeni din mediul nou si sa aiba frecvent temerea ca ceva rau i se va intampla lui sau parintilor care „l-au abandonat”.
Ce poti face pentru a-l ajuta?
- Incearca sa nu te furisezi atunci cand vrei sa pleci de acasa. Iesi din camera calma sau explica-i ca trebuie sa pleci pentru cateva minute.
- Lasa-l in grija unui alt membru de familie, explicandu-i copilului ca tu ai incredere in acea persoana ca va avea grija de el asa cum ai fi facut-o si tu.
- Incearca sa eviti miturile cu „bau-bau”, „vine balaurul si te ia daca nu esti cuminte”. Acestea il sperie pe copil si pot fi cauza anxietatii pe care o resimte.
Atunci cand a venit vremea sa mearga la gradinita sau la scoala, pregateste-l din timp. Explica-i ce anume inseamna acest mediu nou. Pe cine va intalni, ce va invata, povesteste-i despre cadrul didactic pe care-l va avea. Asigura-l ca el se va intoarce mereu acasa atunci cand programul lui se va incheia.
Investigheaza putin mediul in care l-ai introdus (este posibil ca refuzul de a merge la gradinita sa fie bazat pe motive concrete: de exemplu, un coleg care l-a suparat cu ceva).
De asemenea nu te ingrijora fara motiv. Pentru orice copil, schimbarea mediului reprezinta un moment dificil. De aceea, este posibil ca reactiile lui sa inceteze dupa cateva saptamani in care se acomodeaza.
miercuri, 1 septembrie 2010
Este bine sa ne pedepsim copiii?
Este bine să ne pedepsim copiii?
Pentru a răspunde, cel mai potrivit este să începem analizând o altă întrebare:
Ce dorim să schimbăm la copil prin pedeapsă?
Uneori recurgi la pedeapsă pentru a elimina sau schimba un comportament sau o atitudine care ţi se par nepotrivite, deplasate, neconcordante cu propriul tău mod de a te raporta şi de a înţelege o situaţie anume. In aceste momente este bine să iţi aminteşti că un copil nu are încă posibilităţile tale de înţelegere a lumii, el raportându-se diferit de tine la tot ceea ce-l inconjoară.
De asemenea, este foarte important şi modul în care copilul învaţă atitudinile sau comportamentele potrivite diverselor situaţii. Dacă doriţi să accepte corecţia dv., atunci este mai bine să îi explicaţi ce a greşit, decât să îl pedepsiţi. Altfel, el va învăţa numai ce ar trebui să facă pentru a nu fi pedepsit, însă nu va fi convins că acela este modul cel mai potrivit de a se comporta. Studiile arată că, pe termen lung, pedepsele (ca şi recompensele de altfel) reduc dorinţa de a învăţa, de asculta sfatul adultului.
Ce puteţi face, în schimb?
In primul rând, copilul trebuie să fie convins că îi este ascultat punctul de vedere. Puteţi începe prin a-l întreba de ce a ales să se comporte aşa, ce l-a determinat să aleagă acele cuvinte etc. Va simţi că îl trataţi cu respect şi răbdare, învăţând că şi el trebuie să se raporteze la cei din jurul lui în acelaşi mod.
După ce vă asiguraţi că şi-a explicat/motivat punctul de vedere, puteţi trece la pasul urmator, spunându-i în cuvinte de ce nu sunteţi de acord cu atitudinea lui, unde consideraţi că a greşit. Incercaţi să exprimaţi o dezaprobare fermă a faptelor sale, fără să generalizaţi la întreaga lui fire/atitudine.(De exemplu ii veti spune: "Nu imi place ca ai facut dezordine in dormitor!', in loc de "Esti un dezordonat!" sau "Nu imi place ca ai vorbit urat, ca ai lovit! etc", in loc de "Esti un copil rau!"). Puteţi să-i spuneţi care sunt consecinţele faptei sau cuvintelor lui, explicându-i implicaţiile. (Daca lovesti copii, nu vei mai avea cu cine sa te joci!) E bine ca explicaţiile să fie succinte. Copiii mici işi pot concentra atenţia pe durate foarte scurte de timp, astfel că motivele trebuie sa fie la fel de scurte.
In continuare, puteţi trece împreună la căutarea celor mai bune modalităţi de a face îmbunătăţiri/schimbări. Spuneţi copilului ce pretenţii aveţi. Alegeţi soluţiile cele mai simple şi utile. Dacă îi veţi oferi mai multe variante, el va putea alege singur ce i se potriveşte mai bine şi nu se va simţi forţat să adopte o atitudine impusă.
La final, copilul dumneavoastră va rămâne cu sentimentul că, în general, este un copil bun şi că, atunci când greseşte, poate gasi variante de rezolvare, iar dvs. i-le puteţi oferi. Acordaţi-i încredere!
Am postat acest articol pentru ca , de nenumarate ori, parintii mi-au cerut sfaturi pentru solutionarea "conflictelor" pe care le au acasa cu copiii. Eu cred ca fiecare parinte trebuie sa-si cunoasca copilul si singur va gasi laturile lui sensibile si parghiile necesare pentru o buna comunicare! Lasati-i impresia copilului ca face ce vrea el, ca dvs.nu interveniti in hotararile lui, ca este independent, asta isi doresc ei: sa fie supravegheati, dar de la departare!
Pentru a răspunde, cel mai potrivit este să începem analizând o altă întrebare:
Ce dorim să schimbăm la copil prin pedeapsă?
Uneori recurgi la pedeapsă pentru a elimina sau schimba un comportament sau o atitudine care ţi se par nepotrivite, deplasate, neconcordante cu propriul tău mod de a te raporta şi de a înţelege o situaţie anume. In aceste momente este bine să iţi aminteşti că un copil nu are încă posibilităţile tale de înţelegere a lumii, el raportându-se diferit de tine la tot ceea ce-l inconjoară.
De asemenea, este foarte important şi modul în care copilul învaţă atitudinile sau comportamentele potrivite diverselor situaţii. Dacă doriţi să accepte corecţia dv., atunci este mai bine să îi explicaţi ce a greşit, decât să îl pedepsiţi. Altfel, el va învăţa numai ce ar trebui să facă pentru a nu fi pedepsit, însă nu va fi convins că acela este modul cel mai potrivit de a se comporta. Studiile arată că, pe termen lung, pedepsele (ca şi recompensele de altfel) reduc dorinţa de a învăţa, de asculta sfatul adultului.
Ce puteţi face, în schimb?
In primul rând, copilul trebuie să fie convins că îi este ascultat punctul de vedere. Puteţi începe prin a-l întreba de ce a ales să se comporte aşa, ce l-a determinat să aleagă acele cuvinte etc. Va simţi că îl trataţi cu respect şi răbdare, învăţând că şi el trebuie să se raporteze la cei din jurul lui în acelaşi mod.
După ce vă asiguraţi că şi-a explicat/motivat punctul de vedere, puteţi trece la pasul urmator, spunându-i în cuvinte de ce nu sunteţi de acord cu atitudinea lui, unde consideraţi că a greşit. Incercaţi să exprimaţi o dezaprobare fermă a faptelor sale, fără să generalizaţi la întreaga lui fire/atitudine.(De exemplu ii veti spune: "Nu imi place ca ai facut dezordine in dormitor!', in loc de "Esti un dezordonat!" sau "Nu imi place ca ai vorbit urat, ca ai lovit! etc", in loc de "Esti un copil rau!"). Puteţi să-i spuneţi care sunt consecinţele faptei sau cuvintelor lui, explicându-i implicaţiile. (Daca lovesti copii, nu vei mai avea cu cine sa te joci!) E bine ca explicaţiile să fie succinte. Copiii mici işi pot concentra atenţia pe durate foarte scurte de timp, astfel că motivele trebuie sa fie la fel de scurte.
In continuare, puteţi trece împreună la căutarea celor mai bune modalităţi de a face îmbunătăţiri/schimbări. Spuneţi copilului ce pretenţii aveţi. Alegeţi soluţiile cele mai simple şi utile. Dacă îi veţi oferi mai multe variante, el va putea alege singur ce i se potriveşte mai bine şi nu se va simţi forţat să adopte o atitudine impusă.
La final, copilul dumneavoastră va rămâne cu sentimentul că, în general, este un copil bun şi că, atunci când greseşte, poate gasi variante de rezolvare, iar dvs. i-le puteţi oferi. Acordaţi-i încredere!
Am postat acest articol pentru ca , de nenumarate ori, parintii mi-au cerut sfaturi pentru solutionarea "conflictelor" pe care le au acasa cu copiii. Eu cred ca fiecare parinte trebuie sa-si cunoasca copilul si singur va gasi laturile lui sensibile si parghiile necesare pentru o buna comunicare! Lasati-i impresia copilului ca face ce vrea el, ca dvs.nu interveniti in hotararile lui, ca este independent, asta isi doresc ei: sa fie supravegheati, dar de la departare!
Educatia in familie
Educatia in familie
Inainte de “a fi el insusi” copilul este un “altul” sau “altii”. Orice copil se construieste, se formeaza ca personalitate, ca OM dupa modelul oferit de imaginea celuilalt.
Orice sistem de educatie , ca act de formare a individului, incepe cu imitatia si se incheie cu identificarea unui model.
Imitatia si identificarea la copil se fac in raport cu “influentele” , intelegind prin acestea toate masurile cu caracter extern exercitate de parinti asupra copilului.
Orice educatie, ca proces de formare a copilului, trebuie sa inceapa si sa se desfasoare in cadrul grupului familial de origine al acestuia. Persoanele carora le revine sarcina formarii copilului sunt in primul rind parintii. In mod egal insa, prin prezenta lor in cadrul grupului familial, la formarea copilului vor mai contribui si bunicii, fratii mai mari, sau daca este cazul, alte rude apropiate ale copilului.
Rolurile principale, directe si responsabile de educatia copilului le au insa parintii acestuia. Dar, si in acest caz, rolul tatalui si al al mamei sunt diferentiate.
In cadrul grupului familial, barbatul, in calitatea sa de tata, simbolizeaza interdictia si forta sa disciplinara, imaginea autoritatii.
Pentru orice tata, copilul este in primul rind o afirmare a virilitatii sale, ca prezenta in familie. In cazul in care copilul este baiat, el va avea pentru tatal sau semnificatia simbolica a “continuitatii” acestuia. Se poate desprinde din aceasta ca, asa cum tatal reprezinta un simbol pentru copil, si copilul reprezinta un anumit simbol pentru tata. In cadrul relatiei “tata - copil’ exista un schimb psihologic reciproc.
Tatal este simbolul autoritatii care regleaza relatiile colective, asigura securitatea si increderea familiei. Prin aceasta, el devine “centrul de greutate” al familiei si modelul principal de referinta.
Modul cum tatal isi exercita rolurile sale difera in raport cu tipul de tata. In sensul acesta, se disting citeva tipuri de tata, dupa cum urmeaza:
· Tata agresiv, violent, autoritar, intolerant
· Tatal cald, prietenos
· Tatal anxios, depreviv, inchis, defetist
Devenit adult, in majoritatea cazurilor, copilul va imita la rindul sau modelul tatalui pe care l-a avut.
Mama reprezinta centrul experientelor copilului pe plan fiziologic, psihologic, afectiv si intelectual. Ea reprezinta sursa esentiala a intregii lui dezvoltari mentale, precum si sursa de stimuli emotionali - afectivi orientate catre acesta.
Pentru copil, mama reprezinta primul contact cu semenii. Relatia dintre mama si copil se realizeaza prin: voce, hrana, miros, miscare, sentimentul de securitate, satisfactie, joc.
Mama reprezinta pentru copil nu numai o sursa de stimuli pozitivi, cum este de dorit, ci si o sursa de frustrari si carente cu efect negativ. Se pare ca in sensul acesta mama in raport cu tatal, are un efect mult mai direct, mai important si imediat asupra dezvoltarii copilului. Efectele negative ale modelului matern se vor manifesta mai tirziu in comportamentul si atitudinile copilului, in modelul personalitaii acestuia, in special in sfera emotional-afectiva; acestea pot declansa aparitia unei largi game de boli la copil, pe plan somatic, psihic sau psihosomatic.
Se pot distinge urmatoarele tipuri de mama:
· Mama captiva, caracterizata prin egoism, arhaism al comportamentului afectiv, caracter imperios, vigilent;
· Mama abuziva, nu poate desprinde dragostea materna de propria ei persoana;
· Mama nesecurizata, cea care priveste copilul ca pe un mijloc si nu ca pe un scop;
· Mama intelectuala, caracterizata prin ordine, corectitudine, metoda, grija pentru echilibrul alimentar si igienic, acestea prelevind asupra aspectelor emotional- afective
· Mama copiilor infirmi, este hipergrijulie, scrupuloasa, agresiva uneori fata de infirm, caruia ii raneste uneori orgoliul inducindu-i un sentiment de inferiotitate.
Tatal si mama influienteaza copilul nu numai prin comportamentul lor individual, ci si prin natura relatiilor lor conjugale. Copilul va percepe relatiile conflictuale dintre parinti. Tulburarile din interiorul cuplului vor genera la rindul lor, in mod secundar, tulburari ale copilului. S-a observat ca trei sferturi dintre copii cu tulburari caracteriale si de comportament au parintii despartiti, iar in cazul copiilor asociali si agresivi se constata existenta la acestia a unor relatii familiale marcate de violenta si agresivitate ale parintilor unul impotriva celuilalt.
Din punct de vedere psihologic, copilul este si rezultatul naturii relatiilor dintre parintii sai.
Referindu-ne la virsta copilariei, putem spune cu certitudine ca gradinita impreuna cu familia si biserica reprezinta cei “trei stilpi” ai educatiei copilului, care ii modeleaza personalitatea, ii formeaza atitudini si conduite, ii creaza un anumit spirit.
In momentul cind ajunge la gradinita , copilul este putratorul experientelor sale familiale: emotii, relatii interumane, modele, conflicte.
Pe aceasta temelie cladita in familie incepem noi, in gradinita sa construim, dar va asiguram ca, de calitatea “fundatiei “, va depinde trainicia cladirii.
Bibliografie:
Enachescu, Constantin, Tratat de Psihanaliza si Psihoterapie, Editura Polirom 2007
Inainte de “a fi el insusi” copilul este un “altul” sau “altii”. Orice copil se construieste, se formeaza ca personalitate, ca OM dupa modelul oferit de imaginea celuilalt.
Orice sistem de educatie , ca act de formare a individului, incepe cu imitatia si se incheie cu identificarea unui model.
Imitatia si identificarea la copil se fac in raport cu “influentele” , intelegind prin acestea toate masurile cu caracter extern exercitate de parinti asupra copilului.
Orice educatie, ca proces de formare a copilului, trebuie sa inceapa si sa se desfasoare in cadrul grupului familial de origine al acestuia. Persoanele carora le revine sarcina formarii copilului sunt in primul rind parintii. In mod egal insa, prin prezenta lor in cadrul grupului familial, la formarea copilului vor mai contribui si bunicii, fratii mai mari, sau daca este cazul, alte rude apropiate ale copilului.
Rolurile principale, directe si responsabile de educatia copilului le au insa parintii acestuia. Dar, si in acest caz, rolul tatalui si al al mamei sunt diferentiate.
In cadrul grupului familial, barbatul, in calitatea sa de tata, simbolizeaza interdictia si forta sa disciplinara, imaginea autoritatii.
Pentru orice tata, copilul este in primul rind o afirmare a virilitatii sale, ca prezenta in familie. In cazul in care copilul este baiat, el va avea pentru tatal sau semnificatia simbolica a “continuitatii” acestuia. Se poate desprinde din aceasta ca, asa cum tatal reprezinta un simbol pentru copil, si copilul reprezinta un anumit simbol pentru tata. In cadrul relatiei “tata - copil’ exista un schimb psihologic reciproc.
Tatal este simbolul autoritatii care regleaza relatiile colective, asigura securitatea si increderea familiei. Prin aceasta, el devine “centrul de greutate” al familiei si modelul principal de referinta.
Modul cum tatal isi exercita rolurile sale difera in raport cu tipul de tata. In sensul acesta, se disting citeva tipuri de tata, dupa cum urmeaza:
· Tata agresiv, violent, autoritar, intolerant
· Tatal cald, prietenos
· Tatal anxios, depreviv, inchis, defetist
Devenit adult, in majoritatea cazurilor, copilul va imita la rindul sau modelul tatalui pe care l-a avut.
Mama reprezinta centrul experientelor copilului pe plan fiziologic, psihologic, afectiv si intelectual. Ea reprezinta sursa esentiala a intregii lui dezvoltari mentale, precum si sursa de stimuli emotionali - afectivi orientate catre acesta.
Pentru copil, mama reprezinta primul contact cu semenii. Relatia dintre mama si copil se realizeaza prin: voce, hrana, miros, miscare, sentimentul de securitate, satisfactie, joc.
Mama reprezinta pentru copil nu numai o sursa de stimuli pozitivi, cum este de dorit, ci si o sursa de frustrari si carente cu efect negativ. Se pare ca in sensul acesta mama in raport cu tatal, are un efect mult mai direct, mai important si imediat asupra dezvoltarii copilului. Efectele negative ale modelului matern se vor manifesta mai tirziu in comportamentul si atitudinile copilului, in modelul personalitaii acestuia, in special in sfera emotional-afectiva; acestea pot declansa aparitia unei largi game de boli la copil, pe plan somatic, psihic sau psihosomatic.
Se pot distinge urmatoarele tipuri de mama:
· Mama captiva, caracterizata prin egoism, arhaism al comportamentului afectiv, caracter imperios, vigilent;
· Mama abuziva, nu poate desprinde dragostea materna de propria ei persoana;
· Mama nesecurizata, cea care priveste copilul ca pe un mijloc si nu ca pe un scop;
· Mama intelectuala, caracterizata prin ordine, corectitudine, metoda, grija pentru echilibrul alimentar si igienic, acestea prelevind asupra aspectelor emotional- afective
· Mama copiilor infirmi, este hipergrijulie, scrupuloasa, agresiva uneori fata de infirm, caruia ii raneste uneori orgoliul inducindu-i un sentiment de inferiotitate.
Tatal si mama influienteaza copilul nu numai prin comportamentul lor individual, ci si prin natura relatiilor lor conjugale. Copilul va percepe relatiile conflictuale dintre parinti. Tulburarile din interiorul cuplului vor genera la rindul lor, in mod secundar, tulburari ale copilului. S-a observat ca trei sferturi dintre copii cu tulburari caracteriale si de comportament au parintii despartiti, iar in cazul copiilor asociali si agresivi se constata existenta la acestia a unor relatii familiale marcate de violenta si agresivitate ale parintilor unul impotriva celuilalt.
Din punct de vedere psihologic, copilul este si rezultatul naturii relatiilor dintre parintii sai.
Referindu-ne la virsta copilariei, putem spune cu certitudine ca gradinita impreuna cu familia si biserica reprezinta cei “trei stilpi” ai educatiei copilului, care ii modeleaza personalitatea, ii formeaza atitudini si conduite, ii creaza un anumit spirit.
In momentul cind ajunge la gradinita , copilul este putratorul experientelor sale familiale: emotii, relatii interumane, modele, conflicte.
Pe aceasta temelie cladita in familie incepem noi, in gradinita sa construim, dar va asiguram ca, de calitatea “fundatiei “, va depinde trainicia cladirii.
Bibliografie:
Enachescu, Constantin, Tratat de Psihanaliza si Psihoterapie, Editura Polirom 2007
Abonați-vă la:
Postări (Atom)